
Dincolo de aspectul de ruină - spuneam
altădată, devenită periculoasă - întotdeauna m-a fascinat nobleţea frustă a
ferestrelor acestei construcţii. Poate părea straniu să spui asta despre un monument cu destinaţie industrială, dar nu mă feresc să îl gratulez. Pentru că astfel aduc un elogiu arhitecţilor şi constructorilor de altă dată, care ştiau să confere dacă nu
excelenţă, măcar un atît de necesar
firesc lucrurilor! Să luăm aminte la diversitatea şi numărul acestor
deschideri, care nu sunt doar nişte simple orifiii într-un morman de cărămidă. Sunt cadre elegante, cu rotunjiri căutate, adecvate, cu profiluri din piatră sculptată. La de distanţă uriaşă se află
elaborările acestea de mulţimea standardizată a ferestrelor de azi, din PVC-termopan...Prin care nici aerul nu circulă, nici oamenii nu se simt protejaţi pe termen lung. Prefer să contemplu la infinit
această ruină cu nobleţea ei de altă dată decît să mă uit la spectacolul terifiant al mortificării oraşului, din ultimii ani...