Preluat de pe
site-ul ICRExpoziţia "MO[PO]JARO” de Teodor Ajder Vineri, 12 februarie 2010, la ora 18.00, va avea loc, la Galeria „Działań” din Varşovia (ul. Marco Polo 1), vernisajul expoziţiei "MO[PO]JARO" de Teodor Ajder. Expoziţia prezintă o serie de cărţi poştale trimise în perioada noiembrie 2004 - martie 2006 de Teodor Ajder criticului de artă Vladimir Bulat. La proiect s-au alipit ca eroi ai povestirilor, dar şi ca creatori de cărţi poştale artişti din Polonia, Japonia, România, Moldova, Franţa, Corea, SUA şi Rusia.
Prin acest proiect, Teodor Ajder şi-a propus să iniţieze un dialog despre cultura şi arta contemporană din Europa de Est şi Japonia, ţară în care se afla în momentul iniţierii proiectului.
Teodor Ajder, critic de artă stabilit în Polonia, publică în reviste şi ziare din Republica Moldova. Colaborează cu săptămânalul „Ziarul de Gardă”, iar textele sale pot fi citite şi în unele reviste poloneze (de exemplu, „Lampa”).
“...MO[PO]JARO – e un jurnal de hoinar, mai mult sau mai puţin obiectiv, pe care l-am compilat din noiembrie 2004 până în martie 2006. L-am scris pe aproximativ 660 de cărţi poştale. Majoritatea acestora au fost trimise din trei ţări în care m-am aflat pe parcursul desfăşurării proiectului – Japonia, Polonia şi Republica Moldova. Destinatarul lor a fost criticul de artă Vladimir Bulat, stabilit la Bucureşti, pe atunci editorul revistei ArtHoc. Ne-am propus să iniţiem un dialog despre cultura şi arta contemporană produsă în Europa de Est şi Japonia. Primele texte, pe care ni le-am trimis reciproc se refereau în primul rând la arta poştală, la tematicile, compoziţiile şi proiectanţii mărcilor poştale, plicurilor şi ilustratelor maxime emise de poştele ţărilor în care ne aflam. Discutam şi despre poştaşi şi, nu în ultimul rând, despre funcţia instituţiei poştale ca atare. Am început, însă, destul de rapid, să includ pe versoul cărţilor mele poştale întâmplări private, descriam destul de detaliat experienţa mea japoneză, călătoriile în Polonia. Meditam despre rolul pe care a început să-l joace acest proiect de artă epistolară în felul meu de a percepe realitatea. Treptat, pasiunea legată de proiect s-a transformat într-o obsesie, agravată şi de faptul că orice text literar, care ne-a picat în mâini în perioada proiectului conţinea fragmente oarecum legate de poştă.
Iniţiativa primei cărţi poştale i-a venit lui Vladimir Bulat, niciodată nu primise vederi dintr-un loc atât de exotic precum e Japonia. Dar avalanşa de obiecte poştale, cu care l-am întroienit, l-a făcut să nu fie în stare să le comenteze pe toate, devenind, în primul rând, cititorul lor. E posibil, că reticenţa sa (dacă se poate vorbi despre aşa ceva, Bulat mi-a schiţat vreo 300 de răspunsuri poştale) a fost influenţată şi de aceea că, de la bun început, am întrevăzut în acest canal de schimb informaţional atât verbal cât şi vizual, posibilitatea unei auto-terapii, unei introspecţii, practic publice, fiecare poştaş îmi putea citi răvaşele, ceea ce şi se întâmpla! Dialogul nostru s-a transformat rapid într-un monolog, într-un jurnal destul de extensiv, deşi incomplet. Cât nu m-aş fi silit, nu eram în stare să descriu cele câte mi se întâmplau cu exactitatea pe care mi-o doream.
Majoritatea cărţilor poştale pe care le-am folosit în proiect sunt transformaţii/ colaje pe volante care anunţau vernisaje în galeriile din Tokio. În pofida intervenţiilor mele vizuale şi textul adăugat, se poate spune, că aceste obiecte sunt o retrospectivă a câtorva sute de expoziţii de artă contemporană, care au avut loc pe parcursul perioadei respective în capitala Japoniei. Mai mult, pe fiecare dintre aceste cărţi poştale e lipită o altfel de marcă/mărci. Ofer şi o perspectivă asupra bogăției filateliei japoneze.
La proiect s-au alipit ca eroii povestirilor mele, dar şi ca creatori de cărţi poştale artişti din Polonia, Japonia, România, Moldova, Franţa, Corea, SUA şi Rusia. Deşi unii dintre ei muncesc în domenii tradiţional nelegate de artele vizuale, sunt cât nu se poate de artişti, iată-i: Katarzyna Rowicka, Julita Gielzak, Greg Mardyła, Ikar Kozak, Yasunori Shiobara, Vitalie Zubco, Aska Murao, Ioan Liviu Orleţchi, Slava Ouş, Victor Gruşevan, Nelly Vrânceanu, Roman Tolici, Richard Charvet, Jimin Lee, Tonja Hickey, precum şi Zinaida Linden....”
GALERIA DZIAŁAŃ - ul. Marco Polo 1, 02-776 Warszawa, tel: (0-22) 643-65-37
Din centru: cu metroul până la staţia IMIELIN sau cu autobuzele: 505, 504, 503, 436, 136 şi 185.
http://www.galeriadzialan.hg.pl/dojazd.htm
Dincolo de aspectul de ruină - spuneam altădată, devenită periculoasă - întotdeauna m-a fascinat nobleţea frustă a ferestrelor acestei construcţii. Poate părea straniu să spui asta despre un monument cu destinaţie industrială, dar nu mă feresc să îl gratulez. Pentru că astfel aduc un elogiu arhitecţilor şi constructorilor de altă dată, care ştiau să confere dacă nu excelenţă, măcar un atît de necesar firesc lucrurilor! Să luăm aminte la diversitatea şi numărul acestor deschideri, care nu sunt doar nişte simple orifiii într-un morman de cărămidă. Sunt cadre elegante, cu rotunjiri căutate, adecvate, cu profiluri din piatră sculptată. La de distanţă uriaşă se află elaborările acestea de mulţimea standardizată a ferestrelor de azi, din PVC-termopan...Prin care nici aerul nu circulă, nici oamenii nu se simt protejaţi pe termen lung. Prefer să contemplu la infinit această ruină cu nobleţea ei de altă dată decît să mă uit la spectacolul terifiant al mortificării oraşului, din ultimii ani...
